1. Lumină blândă, condumă în beznă. Condu-mă Tu! E-ntuneric, departe-s de casă. Condu-mă Tu! Condu-mi pasul; nu cer mai mult Doamne. Atât doar vreau, un pas îmi ajunge.
2. N-am vrut mereu, nu Te-am rugat ca Tu Să mă conduci. Voiam singur s-aleg, dar acum Tu Să mă conduci! Iubeam lumea și deșertăciunea. Doar mândria îmi controla voința.
3. Puterea-Ți ce m-a binecuvântat, Mă va-ndruma Peste torente, mlaștini, ne-ncetat Toată noaptea. Și-n zori de zi voi vedea fețele Ce le-am iubit și pierdut o vreme.