Imnuri, no. 22
Un bieț drumeț îndurerat

1. Un biet drumeț îndurerat Adesea calea mi-a ținut. Să îl ajut m-a implorat, Să îl refuz nu am putut. Din ce meleaguri el venea Sau încotro se îndrepta Nu știu, dar știu că-n ochii lui Sclipea lumina cerului.

2. Odat la prânzu-mi ne-nsemnat, Făr-un cuvânt el a intrat. Flămând era, pâine dorea, I-am dat și-a binecuvântat. A luat, a rupt și a mâncat, O parte înapoi mi-a dat, Și mi-a părut ca o mană Când am mâncat coaja-n grabă.

3. L-am urmărit când la izvor În stâncă apă căuta La capătul puterilor, S-ajungă însă nu putea. M-am dus fugind, l-am ajutat Să îi curm setea-m încercat. El cupa înapoi mi-a dat. De-atunci nicicând n-am însetat.

4. Prin noapte, viscol, furtună Când glasul eu i-am auzit L-am primit în grabă-n casă Și adăpost i-am oferit. Veșmânt curat i-am așternut Să-i fie somnul ne-ntrerupt, Iar eu pe pământ am dormit Și ca în rai m-am odihnit.

5. Bătut și gol eu l-am găsit Aproape mort pe drum zăcea; Nepregetat l-am îngrijit Până ce i-am salvat viata. Și tot ce-aveam i-am oferit. Ceva m-ardea necontenit, Dar chiar de-atunci a încetat Și pacea-n suflet mi-a intrat.

6. Închis apoi l-am întâlnit, La moarte condamnat era; Pedeapsa-i de nelegiut Jocul minciunii îl făcea. Prietenia mi-a-ncercat În locu-i să fiu condamnat; Fiorul groazei mă trecea Dar sufletul meu a spus: „Da”.

7. Atunci la față s-a schimbat Pe străin L-am recunoscut Însuși Isus S-a-nfățișat Semnele-n mâini I le-am văzut. El numele mi l-a rostit Și cu blândețe mi-a vorbit: „Din toate câte-ai făptuit Napoi primi-vei înzecit”.